Alter - ego
Acest fenomen este întâlnit în mod explicit la copii. Copiii pot exprima cu uşurinţă, fără jena şi responsabilitatea că cealaltă parte din propria persoană a făcut ce nu poate accepta părintele care întreabă sau care ceartă sau care intenţionează să pedepsească. De obicei, această parte are un nume, alt nume decât cel formal.
Adultul îşi pierde capacitatea de exprimare a propriilor gânduri pentru că ştie că odată declarat un gând, acesta formează un eveniment în realitate şi poate crea consecinţe. Adulţii, de obicei, îşi reprimă dinamica interioară pentru a nu lua notă de faptul că ei tind să se creadă altcineva. Jena şi temerea că ar putea fi percepuţi ca „nebuni” îi face să se reţină de la exprimarea tensiunii interioare şi îi obligă să-şi asume una dintre identităţi.
Foarte mulţi dintre adulţi încearcă să-şi rezolve propria problemă reprimând una dintre părţile care formează structura psihică, personalitatea. De multe ori îşi pun întrebările: dacă au negat-o sau reprimat-o pe cea care trebuia sau dacă au ales corect între cele două moduri de a fi şi de a simţi sau ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi lăsat să se afirme cealaltă parte din ei. Aşa apar îndoielile faţă de veridicitatea propriei persoane, faţă de alegerile făcute în viaţă, dar apare şi tensiunea psihică care semnalizează conflictul intern între două părţi aflate într-o luptă de devenire.
În limbajul cotidian este foarte des întâlnit termenul de „alter – ego” ca fiind sinonim cu cel de „dedublare”, în care părţile dublate fie se cunosc şi nu se acceptă, fie nu se cunosc şi preiau pe rând controlul acţional.
Acţiunea de separare, de divizare internă la care apelează eul subiectului apare în momentele de ameninţare angoasantă pentru a răspunde nevoii de a domina angoasa prin două reacţii diferite şi simultane. Fenomenul de clivaj apare în mod normal de la începuturile vieţii psihice pentru a soluţiona conflictul intern al ambivalenţei, în care una dintre părţi caută satisfacerea, iar cealaltă ţine cont de realitatea frustrantă şi acceptă frustrarea. Astfel, clivajul are un rol important în organizarea psihică, făcând posibilă sesizarea dihotomiei, discriminarea între emoţii pozitive şi negative, între senzaţii şi gânduri, dezvoltarea atenţiei interne, orientată către interior, elaborarea limbajului intern şi capacitatea de a construi o judecată.
Când cele două reacţii simultane intră într-un conflict intens şi când reacţiile sunt susţinute de două moduri de „a fi”, ambele aparţinând forurilor personale, atunci fenomenul de divizare atinge un prag maxim şi generează două structuri psihice diferite şi simultane în cadrul aceluiaşi sistem psihic. Părţile interioare sunt percepute ca şi cum ar fi „două gemene siameze, dar lipite pe dinăuntru”, una având un rol dominant. Lipirea „falsului self” (format prin preluarea din mediu a funcţiilor de protecţie) cu „adevăratul self” (sursa propriilor impulsuri) şi revendicarea dominaţiei din partea unuia sau altuia ar putea explica fenomenul de „alter ego”. Procesul prin care se face travaliul de distingere între o parte şi cealaltă şi de elaborare a fiecărei părţi este trăit sub presiunea întrebării „Cine sunt eu?”. Scopul este a se lua în posesie prin punerea în acord a celor două moduri existenţiale.
Adultul îşi pierde capacitatea de exprimare a propriilor gânduri pentru că ştie că odată declarat un gând, acesta formează un eveniment în realitate şi poate crea consecinţe. Adulţii, de obicei, îşi reprimă dinamica interioară pentru a nu lua notă de faptul că ei tind să se creadă altcineva. Jena şi temerea că ar putea fi percepuţi ca „nebuni” îi face să se reţină de la exprimarea tensiunii interioare şi îi obligă să-şi asume una dintre identităţi.
Foarte mulţi dintre adulţi încearcă să-şi rezolve propria problemă reprimând una dintre părţile care formează structura psihică, personalitatea. De multe ori îşi pun întrebările: dacă au negat-o sau reprimat-o pe cea care trebuia sau dacă au ales corect între cele două moduri de a fi şi de a simţi sau ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi lăsat să se afirme cealaltă parte din ei. Aşa apar îndoielile faţă de veridicitatea propriei persoane, faţă de alegerile făcute în viaţă, dar apare şi tensiunea psihică care semnalizează conflictul intern între două părţi aflate într-o luptă de devenire.
În limbajul cotidian este foarte des întâlnit termenul de „alter – ego” ca fiind sinonim cu cel de „dedublare”, în care părţile dublate fie se cunosc şi nu se acceptă, fie nu se cunosc şi preiau pe rând controlul acţional.
Acţiunea de separare, de divizare internă la care apelează eul subiectului apare în momentele de ameninţare angoasantă pentru a răspunde nevoii de a domina angoasa prin două reacţii diferite şi simultane. Fenomenul de clivaj apare în mod normal de la începuturile vieţii psihice pentru a soluţiona conflictul intern al ambivalenţei, în care una dintre părţi caută satisfacerea, iar cealaltă ţine cont de realitatea frustrantă şi acceptă frustrarea. Astfel, clivajul are un rol important în organizarea psihică, făcând posibilă sesizarea dihotomiei, discriminarea între emoţii pozitive şi negative, între senzaţii şi gânduri, dezvoltarea atenţiei interne, orientată către interior, elaborarea limbajului intern şi capacitatea de a construi o judecată.
Când cele două reacţii simultane intră într-un conflict intens şi când reacţiile sunt susţinute de două moduri de „a fi”, ambele aparţinând forurilor personale, atunci fenomenul de divizare atinge un prag maxim şi generează două structuri psihice diferite şi simultane în cadrul aceluiaşi sistem psihic. Părţile interioare sunt percepute ca şi cum ar fi „două gemene siameze, dar lipite pe dinăuntru”, una având un rol dominant. Lipirea „falsului self” (format prin preluarea din mediu a funcţiilor de protecţie) cu „adevăratul self” (sursa propriilor impulsuri) şi revendicarea dominaţiei din partea unuia sau altuia ar putea explica fenomenul de „alter ego”. Procesul prin care se face travaliul de distingere între o parte şi cealaltă şi de elaborare a fiecărei părţi este trăit sub presiunea întrebării „Cine sunt eu?”. Scopul este a se lua în posesie prin punerea în acord a celor două moduri existenţiale.
Gabriela Romaneţ