Apărarea prin asigurare
În societatea contemporană definită a fi „consumeristă”, oamenii au învăţat să fie mai grijulii faţă de bunurile lor procurate cu atâta plăcere. Direct proporţional cu calitatea şi preţiozitatea produsului achiziţionat este şi grija şi respectul faţă de el. Puţinele excepţii confirmă această ecuaţie. Pentru a fi siguri că protejăm obiectul valoros, îi creăm un fel de viaţă garantată pentru a-l proteja împotriva furtului, împotriva deteriorării provocate de accidente umane, naturale etc. Există un fel de instanţă care gestionează grija noastră faţă de obiect şi grija faţă de calitatea vieţii urmaşilor noştri, Casa de Asigurări.
Casa de Asigurări gestionează relaţia pe care o stabilim cu obiectul asigurat, grija cu care îl atingem, seriozitatea şi corectitudinea cu care îl păstrăm. Altfel, se aplică criteriile de neeligibilitate şi poţi pierde sprijinul ei. Aşadar Casa de Asigurări învaţă omul să stabilească o relaţie corectă cu obiectele, să le respecte „viaţa”. Dar, marele rol al Casei de Asigurări este de a intervini pentru a-l perpetua etern.
Există şi un alt fel de asigurare, care nu poate fi încadrată în categoria „relaţia cu obiectele”: asigurarea de viaţă. Plăteşti anual o taxă, până la sfârşitul vieţii pentru ca suma să fie lăsată moştenire. Multe filme au fost făcute în jurul temei tipice: unul dintre parteneri îl ucide pe „asigurat” pentru a intra în posesia banilor.
Mă întreb de ce oamenii apelează la acest serviciu asiguratoriu de viaţă. Poate că important în acestă cerere şi ofertă este simbolismul conceptului „asigurare de viaţă”. Cineva asigură „asiguratul” că va trăi. Teama „asiguratului” este, deci, că va muri. Fantasma în jurul căreia se organizează această relaţie între Casă şi asigurat este aceea „viaţă fără de moarte”, iar angoasa care însoţeşte această fantasmă este teama de moarte, teama de a fi omorât şi poate chiar teama de a te omorî, căzând victima unei tendinţe suicidire disimulate. Casa de Asigurări se transformă din insituţie în instanţă psihică cu rolul de a proteja, de a asigura persoana împoriva morţii fizice sau psihice, cu rol de conservare a vieţii şi de confirmare a ei. Casa de Asigurări preia funcţiile instinctului primar de autoconservare şi de asigurare maternă a vieţii.
De aceeaşi importanţa este şi scopul conştient pentru care oamenii recurg la a-şi asigura viaţa, acela de a lăsa ceva în urma lor, de a lăsa o sumă considerabilă urmaşilor, în cazul în care mor mai devreme decât îşi doresc şi nu au avut timp să elaboreze material pentru testament. Această motivaţie conştientă conţine mai multe semnificaţii inconştiente.
O semnificaţie se bazează pe perpeturea „vieţii dincolo de moarte”. Prin propria asigurare de viaţă asiguri urmaşilor un trai mulţumitor, aşa încât trebuie să se asigure şi locul în ceruri, un fel de „stairway to heaven”. Fantasma este aceeaşi: viaţa fără de moarte, dar angoasa asociată acesteia este teama de a nu fi altruist, teama de a fi prea narcisic.
O altă semnificaţie inconştientă se bazează pe anularea ambivalenţei urmaşilor. „Despre morţi numai de bine” se spune adesea, atunci când se respinge un gând cu un conţinut negativ. Asigurarea de viaţă asigură şi iubirea de după moarte, de după dispariţie, iar „asiguratul” solicită, pe lângă iubirea veşnică, şi o inhibare a travaliului doliului, în sensul continuării producerii de efecte reale în condiţiile absenţei lui, o perpetuare pământeană a importanţei existenţei lui.
Casa de Asigurări gestionează relaţia pe care o stabilim cu obiectul asigurat, grija cu care îl atingem, seriozitatea şi corectitudinea cu care îl păstrăm. Altfel, se aplică criteriile de neeligibilitate şi poţi pierde sprijinul ei. Aşadar Casa de Asigurări învaţă omul să stabilească o relaţie corectă cu obiectele, să le respecte „viaţa”. Dar, marele rol al Casei de Asigurări este de a intervini pentru a-l perpetua etern.
Există şi un alt fel de asigurare, care nu poate fi încadrată în categoria „relaţia cu obiectele”: asigurarea de viaţă. Plăteşti anual o taxă, până la sfârşitul vieţii pentru ca suma să fie lăsată moştenire. Multe filme au fost făcute în jurul temei tipice: unul dintre parteneri îl ucide pe „asigurat” pentru a intra în posesia banilor.
Mă întreb de ce oamenii apelează la acest serviciu asiguratoriu de viaţă. Poate că important în acestă cerere şi ofertă este simbolismul conceptului „asigurare de viaţă”. Cineva asigură „asiguratul” că va trăi. Teama „asiguratului” este, deci, că va muri. Fantasma în jurul căreia se organizează această relaţie între Casă şi asigurat este aceea „viaţă fără de moarte”, iar angoasa care însoţeşte această fantasmă este teama de moarte, teama de a fi omorât şi poate chiar teama de a te omorî, căzând victima unei tendinţe suicidire disimulate. Casa de Asigurări se transformă din insituţie în instanţă psihică cu rolul de a proteja, de a asigura persoana împoriva morţii fizice sau psihice, cu rol de conservare a vieţii şi de confirmare a ei. Casa de Asigurări preia funcţiile instinctului primar de autoconservare şi de asigurare maternă a vieţii.
De aceeaşi importanţa este şi scopul conştient pentru care oamenii recurg la a-şi asigura viaţa, acela de a lăsa ceva în urma lor, de a lăsa o sumă considerabilă urmaşilor, în cazul în care mor mai devreme decât îşi doresc şi nu au avut timp să elaboreze material pentru testament. Această motivaţie conştientă conţine mai multe semnificaţii inconştiente.
O semnificaţie se bazează pe perpeturea „vieţii dincolo de moarte”. Prin propria asigurare de viaţă asiguri urmaşilor un trai mulţumitor, aşa încât trebuie să se asigure şi locul în ceruri, un fel de „stairway to heaven”. Fantasma este aceeaşi: viaţa fără de moarte, dar angoasa asociată acesteia este teama de a nu fi altruist, teama de a fi prea narcisic.
O altă semnificaţie inconştientă se bazează pe anularea ambivalenţei urmaşilor. „Despre morţi numai de bine” se spune adesea, atunci când se respinge un gând cu un conţinut negativ. Asigurarea de viaţă asigură şi iubirea de după moarte, de după dispariţie, iar „asiguratul” solicită, pe lângă iubirea veşnică, şi o inhibare a travaliului doliului, în sensul continuării producerii de efecte reale în condiţiile absenţei lui, o perpetuare pământeană a importanţei existenţei lui.
Gabriela Romaneţ